Meditatia isihasta sau Meditatia Crestina a Inimii

Etape in meditatia isihasta sau Meditatia Crestina a Inimii.

Primă etapă este numită metanoia, cuvânt grecesc tradus prin termenul „pocăinţă”, dar el înseamnă, propriu-zis, asceză purificatoare, iar această purificare şi focalizare a conştiinţei practicantului creştin este orientată la nivelul Inimii.
Aici, făcând să coboare lin mintea în inimă, el va obţine o veritabilă osmoză între aceste două aspecte cumva polare ale fiinţei, ceea ce va trezi sufletul.
Metanoia provine de la meta (întoarcere) şi de la noeo, care semnifică percepţia noastră despre realitate. Aceasta se referă la întoarcerea conştiinţei individuale umane de la lumea empirică exterioară, de la vălul efemer al iluziei universale  către suflet, către Dumnezeu. Primul pas al reîntoarcerii sau metanoia este revenirea în Inimă sau trezirea sufletului.

Cea de a doua etapă a rugăciunii inimii este nepsis – „trezirea” – unificarea extatică a fiinţei în „creuzetul harului divin”.
Aceasta este, de fapt, o stare de unitate profundă a Inimii umane cu inima divină, o unificare extatică a omului în „creuzetul harului”, altfel spus într-o condiţie de primire a Graţiei Divine, pentru că harul este, în realitate, graţia cu care Dumnezeu „unge”, sfinţeşte creştetul şi Inima fiinţei umane.
Ea este marcată de trezire, conştienţă, hiperluciditate, hiperatenţie.
Trebuie să avem grijă să retragem gândurilor forţa lor vitală, însă fără a ne lupta cu gândurile, pentru a pacifica mintea şi a o transfigura.

Cea de a treia etapă este participarea plenară la lumina Dumnezeiască şi la energiile (puterile divine) prin „întâlnirea” sau fuziunea directă şi nemijlocită cu Iisus Cristos, în faţa Tatălui, în Împărăţia Duhului sfânt. Aceasta este Realizarea divină, Desăvârşirea, Perfecţiunea sau Mântuirea.
Întreaga forţă subtilă a omului devine o ofrandă, metamorfozându-se în inima conştientă.
Întreaga energie vitală este şi ea unificată în inimă şi orientată ca ofrandă către Dumnezeu, prin sublimare şi alchimizare. „Dumnezeu poate lua astfel în stăpânire şi partea poftitoare (partea inferioară) a sufletului  (Grigorie Palama) şi astfel poate readuce dorinţa la originile ei”.

Altfel spus, prin Graţia Divină putem trăi la nivelul Inimii aprofundarea şi esenţializarea oricărei dorinţe. Originea şi cauza esenţială a oricărei dorinţe este numită în cadrul creştinismului „erosul de Dumnezeu”, de care vorbeşte foarte profund Ioan Scărarul sau Apocalipsa, eros care îşi adresează chemarea chiar „omului doririi” (fiinţei umane caracterizate preponderent de planul dorinţelor şi aspiraţiilor celeor mai diverse) şi care, PRIN SUBLIMARE ŞI NU PRIN NEGARE,

face ca dorinţa lumească să devină eros (iubire) de Dumnezeu.

Aceasta este o veritabilă Alchimie a Inimii, mai aproape de
noi şi mult mai importantă decât alchimia exterioară, care rareori transformă metalele obişnuite în aur.

Pentru cel ce îşi înalţă sufletul la Dumnezeu şi îl aşează astfel în Dumnezeu, trupul este preschimbat şi alchimizat şi devine un lăcaş al lui Dumnezeu. Acesta împărtăşeşte avântul sufletului şi i se alătură acestuia în comuniunea Dumnezeiască.

Această transfigurare a lui eros (iubirea) în agape (beatitudinea divină) este o constantă a tradiţiei creştine.

„Fericit este cel care are faţă de Dumnezeu un dor asemănător celui pe care îl are îndrăgostitul, nebun faţă de iubita lui” spun chiar şi părinţii bisericii.

Textul rostirii in meditatia isihasta sau meditatia crestina a inimii:

„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă…”
„Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă…”
O formulare mai specială, diferită de metoda tradiţională, dar mai exactă, este
„Doamne Iisuse Hristoase, dăruieşte-mi Graţia Ta Supremă…”
Chiar și repetarea numelui „Iisus” este foarte eficientă din punct de vedere spiritual.

Atenţie!
Există variante ale rugăciunii inimii care se termină cu “miluieşte-mă pre mine păcătosul…”. Este o practică parţial greşită, care poate avea şi efecte negative, datorită impregnării subconştientului, prin repetare, cu ideea că noi suntem păcătoşi. Această eroare strecurată din diferite motive în practica unor isihaşti reduce mult din valoarea acestei practici excepţionale.
Au existat voci care au motivat îndârjirea de a menţine această practică greşită în ideea că trebuie să fim smeriţi şi lipsiţi de orgoliu, dar vă asigurăm că pentru aceasta nu este necesar să permanentizăm în noi ideea că suntem păcătoşi ci să devenim cât mai repede şi cât mai sigur liberi de aşa-zisele păcate.
Oricum, până la realizarea spirituală supremă suntem încă „păcătoşi”, dar această stare este necesar, de fapt, să fie din ce în ce mai puţin prezentă şi nu din ce în ce mai mult prezentă.

Pentru persoanele care doresc să practice, totuşi, o variantă cât mai lungă a Rugăciunii Inimii, menţionăm aici varianta
„Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe (pre) mine, credinciosul Tău…”

Metoda practica

1. Se  abordează o postură de meditaţie, fie ea chiar şi pe scaun, cu palmele orientate cu faţa în jos, pe genunchi.
2. Se realizează o interiorizare cât mai bună, îndepărtându-ne atenţia de la  informaţiile care ne vin de la organele de simţ şi de la percepţiile subtile;
• atenţia trebuie să fie focalizată la zona din mijlocul pieptului, în interiorul corpului fizic;
• ne raportăm la existenţa cât se poate de concretă a lui Iisus Cristos Viu în noi, intuindu-L ca o prezenţă personală şi energetică specială, miraculoasă, aflată  la nivelul spaţiului subtil al Inimii.
• (imaginile cu Iisus Cristos crucificat nu sunt la fel de eficiente);
• este bine ca aceasta să rămână ca o atitudine fundal pe tot parcursul practicii.
3. Rostim „Doamne Iisuse Cristoase…” , inspirăm odată cu rostirea mentală, ne raportăm în mod conştient mai intens la Spaţiul Inimii şi chiar putem realiza o raportare mai intensă la prezenţa vie a lui Iisus în Inima noastră; sesizăm calitatea specială a aerului inspirat, pe care o asociem cu natura subtilă lui Iisus Cristos;
4. Realizăm o retenţie pe plin a respiraţiei (ne reţinem respiraţia cu plămânii plini cu aer), de o durată firească, deci fără a forţa.
5. Expirăm, rostind, totodată „miluieşte-mă”.
6. Conştientizăm o revărsare energetică foarte pură, luminoasă şi foarte înaltă, care ne inundă întreaga fiinţă cu o stare specială, corespunzătoare prezenţei energiei planului christic în fiinţa noastră, şi care se acumulează preponderent la nivelul Inimii Spirituale.
7. Respiraţia devine tot mai lentă şi, în cele din urmă, devine foarte subtilă, aproape imperceptibilă.

Putem părăsi ritmul respiraţiei (atunci când simţim nevoia), realizând rugăciunea mai repede decât acesta şi conştientizând cei doi timpi principali fără un efort deosebit.

Putem, apoi, renunţa chiar şi la rostirea mai lungă, abordând doar rostirea mentală a numelui lui Iisus.

În fazele avansate de practică nu mai este necesar să rostim rugăciunea mental, ea „curgând în inimă” ca şi când ar fi în continuare rostită la un nivel foarte subtil.

ETAPA FUNDAMENTALĂ – vestita „ORA ET LABORA”

Putem continua procesul şi în starea de veghe, în viaţa de zi cu zi, în toate activităţile în care nu avem nevoie de o concentrare deosebită sau nu este necesară întreţinerea unui proces mental pentru rezolvarea unei probleme.
Desigur că nu este cazul să realizăm aceasta în timpul unor activităţi ce necesită o atenţie specială şi care sunt caracterizate, eventual, şi de un anumit grad de periculozitate.

sursa:www.isihasm.ro