duminică, 13 aprilie 2014

Rugăciunea lui Iisus pentru începători

Pentru începători, este mai bine să spună Rugăciunea lui Iisus legată de respirație.
„Pentru începători, este mai bine să spună Rugăciunea lui Iisus legată de respirație. De asemenea, pentru monahii care stau în chilia lor și practică această rugăciune. Când ne aflăm în public, recomand să se spună Rugăciunea lui Iisus, pe pulsul inimii pentru ca să nu observe ceilalți oameni că ne rugăm și să ne ironizeze. La Sfinții Părinți găsim aceste două tehnici pentru învățarea și practicarea Rugăciunii lui Iisus. Învățarea Rugăciunii lui Iisus pe respirație o recomand pentru începători. Această practică nu poate avea, însă, continuitate. Pentru că noi nu ne limităm numai la această rugăciune, (Rugăciunea lui Iisus), ci facem și pravila, participăm la Sfânta Liturghie și la celelalte slujbe bisericești. În aceste cazuri nu mai putem asocia rugăciunea cu respirația, ci cu simțirea inimii. De ce zic să asociem rugăciunea de pulsul inimii? Pentru că există această mișcare a inimii, iar cei care ajung pe trepte mai înalte ale Rugăciunii lui Iisus leagă rugăciunea de pulsul inimii. Recomand ca Rugăciunea lui Iisus să fie zisă rar, clar, nuanțat, cu atenție și să ne coborâm cu mintea în inimă zicând: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, ......(numele tau)! Recomand să se facă acest exercițiu al Rugăciunii lui Iisus timp de 15 minute zilnic, într-o cameră, în singurătate, stând în genunchi, nu cu fața la pământ, cu mâinile adunate la piept. Astfel, spunem această rugăciune concentrându-ne la cuvintele ei și ne coborâm cu mintea în inimă. Mintea trebuie să se zică cu înțelegere, inima cu afecțiune, iar voința, însușirea sufletului, să pună de acord rațiunea cu afecțiunea. Astfel se realizează calitatea rugăciunii în ființa noastră în care împlinim și asemănarea cu Dumnezeu.” (Mina Dobzeu, Rugăciunea lui Iisus pentru începători, Editura Panaghia, p. 8)

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Cuvânt pentru praznice - Dumnezeu este Dumnezeul celor ce se pocăiesc

Să nu se afle cineva în nepăsare, ci, în fiecare zi privind la veşnicele bunătăţi şi luând ziua cea înfricoşată în minte, să ne oprim picioarele de la toată răutatea cea rea, după cum este scris: cu frică şi cu cutremur să ne lucrăm mântuirea noastră. Cu duhul fierbând, Domnului slujind, cu nădejde bucurându-ne, întru necaz răbdând, în rugăciune îngăduind, netrebuinţele sfinţilor împărtăşindu-ne, iubirea de străini sporindu-o, de la biserică să nu lipsim. Bărbaţi şi femei, bătrâni şi tineri, săraci şi copii, la dumnezeiasca Liturghie alergaţi cu sârguinţă, aducând Domnului din ostenelile mâinilor voastre pentru binecuvântarea casei şi a tuturor celor din casă, stând cu multă frică şi cu cutremur, cu nimeni vorbind. Ci, ca îngerii în ceruri, slujiţi Domnului cu frică şi vă bucuraţi cu cutremur, lăcrimând, suspinând, rugându-vă, înduplecându-L din toată inima şi cercetându-vă ca nu cumva să se afle cineva nevrednic şi nepregătit de primirea dumnezeieştilor Taine. Ci, precum zice Sfântul Apostol Pavel: „Să se cerceteze fiecare pe sine, ca să nu-i fie lui spre osândă şi spre adăugarea păcatelor. Că acela ce mănâncă şi bea cu nevrednicie, judecată lui îşi mănâncă şi bea, precum este scris: „Că cerul şi pământul şi marea şi toate cele ce sunt în ele tremură şi fug, iar tu fără de sfială te apropii?” Îngerii cei curaţi cu cutremur slujesc, feţele acoperindu-şi neîndrăznind a căuta, iar tu, necurat fiind şi nepocăit, fără de ruşine te afli şi nu te înfricoşezi? Pe oameni îi pleci, dar către Cel ce încearcă inimile ce vei zice? Deci începe, frate, să plângi şi să-ţi speli vasul tău pe care l-ai întinat cu păcatul, şi făgăduieşte că nu vei mai păcătui şi astfel te vei vindeca. Că Dumnezeu este Dumnezeul celor ce se pocăiesc. În rugăciunile voastre din sărbători pomeniţi şi pe văduve, pe cei din neputinţe, pe cei săraci, pe cei străini, pe cei din spitale, după cum a poruncit Domnul nostru, astfel fericit vei fi, că nu pot să-ţi răsplătească. La învierea drepţilor vei primi această răsplată. Praznic bun şi lui Dumnezeu plăcut este pocăinţa cu lacrimi. Praznic este unde şi Domnul împreună a prăznuit, că Domnul, Dumnezeu fiind, a sărăcit pentru noi. Praznicele Domnului cinstiţi-le dumnezeieşte şi nu sărbătoreşte, nu lumeşte, ci mai presus de lume; nu păgâneşte, ci creştineşte; nu dansuri să jucăm, nu în bancheturi să ne îmbătăm. Să nu te lipseşti de Sfânta Liturghie pregătind bucatele tale, că nu ştii de vei mai avea vreme de o altă Sfânta Liturghie. (Sfântul Efrem Sirul) (Cuvinte de la Sfinții Părinți, Editura Episcopiei Romanului, 1997, pp. 51-52)

vineri, 11 aprilie 2014

Rugăciunea lui Iisus este absolut necesară pentru intrarea în Împărăţia Cerului

«Acum se rezolvă aşa, spune părintele, te rogi, nu te rogi, oricum nu dobândeşti rugăciunea. Au trecut acele timpuri. Acesta este, desigur, un gând inspirat de diavol. Rugăciunea lui Iisus este absolut necesară pentru intrarea în Împărăţia Cerului. Multora le este nefolositor să dobândească rugăciunea lăuntrică, deoarece pot să se mândrească cu aceasta. De aceea Dumnezeu îi dă rugăciunea celui ce se roagă chiar dacă nu a dobândit încă rugăciunea lăuntrică, i-o dă sau înainte de moarte, sau chiar după moarte, deoarece şi după moarte sporeşte rugăciunea lui Iisus»”. (Starețul Varsanufie de la Optina, Editura Doxologia, Iași, 2011, p. 162)

miercuri, 2 aprilie 2014

Rugaciune pentru a solicita calauzirea divina in timpul viselor

Draga Doamne, Te rog, patrunde in visele mele in aceasta noapte. Calauzeste-ma si ofera-mi o perspectiva noua in privinta........(precizeaza situatia in privinta careia doresti sa primesti lamuriri). Te rog sa ma ajuti sa imi aduc aminte de ideile primite peste noapte de la Tine. Iti multumesc. Amin!

marți, 1 aprilie 2014

Rugaciune pentru eliminarea blocajelor

Draga Doamne, Te rog sa patrunzi in visele mele si sa elmini din constiinta mea temerile care ma impiedica sa inteleg, sa am incredere si sa urmez sfaturile tale divine. Daca doresti sa imi transmiti un mesaj, te rog sa ma ajuti sa mi-l amintesc si sa il inteleg perfect dimineata. Iti multumesc. Amin !